sâmbătă, aprilie 17

Prieteni partea I

De ce trebuie sa fie asa....mereu? De ce trebuie sa inceapa totul de dimineata, de pe la 8, si sa sfarseasca....sa nu se sfarseasca. O zi de tot rahatu', ca orice alta zi de 18.
DOAMNE! E 18!
Si 17.
A mai trecut o zi.

Nu inteleg de ce oamenii se schimba. Nu putem ramane asa...mereu? Nu putem profita de fiecare clipa?


Iaurt. Cacat, si asta a expirat.
Desigur, iar pute in bucatarie. Nu'i a mea. As vrea sa fie a mea. Macar stiam ca eu sunt aia cu potaie blanoasa.


Prieteni? Wow. Ce....denumire.
Ce ciudat.
Ce ai face daca ti-ar spune mai multa lume ca esti nebuna? Te-ai duce la Poroschia, desigur. Sau ai face ce fac si eu. Lupt pentru neuronii neatinsi de boala nervilor.

Prieteni. Mai bine zis dusmani. Nu cred ca exista un prieten pe viata...
Ma uit lung cum linia asta ticaie mereu si mereu si mereu....cand scriu se opreste. Ma uit lung la ecranul prea mic, la calculatorul din epoca dinozaurilor si la bara de jos. Am 10 000 000 de idei in cap si niciuna nu sta locului. Cred ca maine, cand ma mai calmez, voi reusi sa incheg cateva cuvinte legate de 2 prieteni...mai bine zis...fosti.

Un comentariu: